luni, 14 iulie 2014

Farmecul satelor de câmpie

Nu încetează niciodată să mă fascineze peisajul specific câmpiei.. Chiar dacă iubesc muntele, întinderile nesfărșite ale câmpiei îmi umplu sufletul - cu două treimi de cer fantastic, presărat cu nori în forme și nuanțe care îți stârnesc imaginația și te fac să rămâi cu privirea în contemplare, cu recoltele de culoare ale grâului, ovăzului, florii-soarelui, porumbului, câmpia emană în plină vară căldură 'sufletească' - este sufletul Pământului care ne ține și care ne hrănește. De data asta mi-au ieșit niște poze bunicele, dar cele mai pregnante au rămas impresiile - aerul, mirosul câmpului, macii și celelalte flori, o barză în zbor, curgerea lină și greoaie a Ialomiței tulburi, privirea unui cal superb care păștea pe islaz și s-a speriat de scarțâitul frânelor de la bicicleta mea, salutul oamenilor de la porțile satului..
Trecând pe lângă localnici
Ialomița, cu ape tulburi, după vijelia de zilele trecute 
 Cai, gâște, căruțe, într-un sat de câmpie - Poenarii Rali
În Poenarii Rali (sat înființat de Ralea Poenarul J), o surpriză frumoasă - o bisericuță din vremurile trecute, o fărâmă din istoria noastră, construită între 1912-1920, din fondul unor mari proprietari care au trăit în aceste locuri, Iancu și Gheorghe Andreescu, despre care am povestit și când am fost în Poenarii Burchii. Bisericuța poartă hramul Adormirii Maicii Domnului și ne-a atras datorită zidului care o înconjoară și a arhitecturii cu elemente specifice vechilor biserici. Așa că ne-am abătut din drum ca să o vizităm și astfel l-am cunoscut pe tânărul preot care, împreună cu soția sa, au grijă de bisericuță: au renovat-o, iar soția a refăcut catapeteasma (care este o minunăție). S-au bucurat și în același timp s-au mirat de musafirii rătăciți prin câmpie, în acele locuri calme și liniștite, uitate de lume..  
 Scara către clopotniță
 Catapeteasma 
 Poartă în zidul bisericii
 Prin sat - s-au făcut corcodușele!
Și câteva poze pe la începutul verii, când holdele erau încă verzi
 Bogăție

marți, 8 iulie 2014

Paltinu - picnic și o berică pe malul lacului 

Din seria zilelor de luni ”turistice” (sau zilele de luni ”altfel”), ieri am nimerit - după câteva încercări stânga-dreapta prin Câmpina, că se lucra la strada principală - pe drumul care duce spre barajul Paltinu, pe binecunoscuta vale a Doftanei. Când mergi pe drumuri mai puțin umblate și în zile în care traficul chiar e aproape zero, cu excepția camioanelor ce cărau lemne (ăștia si-au pus în cap să radă tot ce înseamnă pădure), senzația e cu adevărat de vacanță, e liniște, peisajele sunt mai pregnante și parcă ești un explorator care descoperi locuri noi. Satele păreau că se odihnesc, oamenii erau probabil plecați la muncă, ziua a fost însorită, tocmai bună pentru un picnic. La un moment dat, când stăteam pe malul lacului, a început să plouă atât de fin, că nu s-a sinchisit nimeni, ne-am continuat siesta și chiar am stat la plajă sub un nor care ne proteja de soarele prea arzător. 

Drumul către baraj trece prin Cheile Doftanei  

 Culoarea apei era de un verde smarald, incredibil de frumoasă
 Cred că această fotografie arată adevărata culoare a apei, în lumina soarelui, dar nu mi-au ieșit toate așa
În ordinea de pe tricouri, cam aceștia au fost vecinii de tabără: Tita în prim plan (botezată ad-hoc), 3 lebede în fundal și punctul cel mic de lângă ele, un porumbel călător, toți cu inelușe pe picior. Am înțeles că au aparținut cuiva care avea o păstrăvărie în zonă, dar au scăpat după ultima vijelie, care a făcut prăpăd (6 lebede - 3 albe și 3 negre)
 
La început am crezut că lebedele nu o să ne prea bage în seamă, dar cum au prins gustul pâinii s-au dovedit niște cerșetoare și au stat mai mult la mal, așteptând să le mai pice ceva din când în când J

Lebedele au atras admiratori și toți voiau să le fotografieze  
Foarte haioși, câinele și porumbelul erau ca pisica și șoarecele, pentru că porumbelul nu zbura, stătea numai pe mal și ciugulea sau picotea ca o găină, iar câinele când venea pe acolo îl urmărea nereușind să-l prindă, și uite-așa făceau ture până se plictiseau.  
Noi am stat aproape de apă, în stânga pădurii, dar acest loc îmi amintește de copilărie, când am venit aici cu corturile, cu cățel și cu purcel (a se citi ”hamster și porumbel voiajor”) și mergeam în pădure să culegem ciuperci și cătină. Acum binențeles că a fost un șoc când mi-am dat seama că am nimerit în același loc, pentru că factorul antropic pur-românesc a remodelat un pic peisajul - a ras terasa unde mâncam noi înainte, păstrând doar betoanele de la bază și niște fiare ruginite, și plantând o grămadă de pet-uri, pungi, hârtii pe pajiștile superbe ale muntelui.   
 Mai încolo, case pe malul lacului
 Apusul soarelui în drum spre București







joi, 3 iulie 2014

Pelerinaj la mănăstirile din Prahova (III)

Ultimele două mănăstiri de pe traseu - Suzana și Cheia - sunt foarte aproape una de alta, sunt practic mănăstiri muntenești, aflate într-o depresiune de la poalele munților Ciucaș. Drumul pe care mergem este cel care duce la Brașov, iar pe dreapta și pe stânga sunt corturi și rulote ale turiștilor ”adevărați” - adică a celor care iubesc natura, spun asta pentru că m-a impresionat foarte plăcut liniștea și curățenia pajiștilor din jurul lor, pur și simplu se încadrau frumos în peisaj, iar steagul României l-am văzut fluturând în mai multe locuri J  
Intrarea la mănăstirea Suzana, înconjurată de un zid de piatră
Detalii care îmi plac mie - dantelă verde de lemn 
 
 Yin&Yang la Cheia
Mănăstirea Cheia
Masivul Ciucaș se vede în partea stângă a zidurilor
 
La intrarea în biserică, treapta de piatră este tocită foarte mult de pașii tuturor celor care i-au trecut pragul de-a lungul timpului! 
Altarul bisericii era împodobit cu mult albastru, un albastru frumos, parcă era fluorescent, iar înăuntru era luminat cu aceeași culoare, ceea ce amplifica efectul!
Curtea interioară
 
Îmi plac caii. Cel alb a văzut că mă tot învârt pe lângă el încercând să-l fotografiez și a început să se rupă-n figuri - si-a răsfirat coada, se tot înfoia, profesionist, ce mai, a ieșit bine în poză. 
De aici am plecat. 
La umbra copacilor din curtea mănăstirii Ghighiu, am ales ce vizităm, traseul fiind foarte ușor de făcut cu ajutorul site-ului http://www.crestinortodox.ro/manastiri/