miercuri, 9 septembrie 2015

Renovarea apartamentului (II) 

Amenajarea interioară - sau cum te descurci cu un apartament mic


Cum spuneam în postarea anterioară, amenajarea apartamentului începe dinainte de renovare, pentru că în funcţie de ce viziune ai pentru casă, vei alege elementele de bază în cazul renovării: gresie, faianţă, uşi, parchet, sanitare, iluminatul interior etc. Mă refer aici la: culori, texturi, combinaţii, localizarea prizelor şi a surselor de lumină din casă (foarte important şi sub aspect practic şi estetic). 

Nicio problemă!, oricât ai fi de consecvent, nu cred că ajungi la final cu ceea ce ai visat iniţial J, pentru că trebuie să ne adaptăm la ceea ce găsim pe piață raportat la bugetul nostru, iar pe parcurs descoperim atâtea lucruri frumoase și atâtea stiluri care ne inspiră în amenajare, încât ne putem foarte ușor schimba opțiunile. Dar, până la sfârșit, un plan de amenajare, în imagini, trebuie să ai, iar casa în care locuieşti trebuie să te reprezinte pe tine, face parte din povestea vieţii tale şi ar fi frumos să faci să se întâmple astfel:
Sweet home
Aşa că, gândiţi-o de la început în aşa fel încât să vă încânte, să fie o dovadă a creativităţii voastre şi să vă deservească! Pentru că trebuie să ne gândim şi la aspectul practic al unei case, nu numai la frumuseţea ei. Am văzut câteva mostre de amenajări interioare ştiinţifico-fantastice, la care dacă stăteai să te gândeşti bine, îţi dădeai seama că nu au nimic de-a face cu partea practică. Mai ales când este vorba de un apartament în bloc, unde se pune problema spațiului și a valorificării acestuia. La blocurile vechi, de exemplu, camerele sunt mici, toate au uși, evident, iar eu am senzația că sunt într-un labirint îngust J. Cine consideră la fel, poate opta pentru renunțarea la anumite uși și chiar la lărgirea zonei de trecere dintre două camere pentru a crea senzația de spațiu (lărgirea intrării în sufragerie sau în bucătărie, de exemplu). Deci, în primul rând, eu m-aș gândi la aranjarea spațiului într-o casă, în așa fel încât să am senzația de spațiu, de fluență, să pară o casă deschisă, dar în același timp să și delimiteze camerele importante.

Un aspect foarte important este cel referitor la depozitarea hainelor, încălțămintei, lenjeriilor, păturilor, oricărui lucrușor pe care îl deții și care, atunci când te apuci să le faci o evaluare serioasă, observi că sunt extrem de voluminoase, ba chiar ajungi la niște concluzii filosofice relativ la comportamentul obsesiv-compulsiv al omului de a aduna la viața lui, având certitudinea că fără toate acestea nu s-ar putea descurca! Fie că decizi să te schimbi sau nu, tot ce ai trebuie depozitat undeva, iar eu, pentru că nu am fost niciodată vreo fană a pieselor de mobilier înalte și masive gen șifonier sau biblioteci puse aiurea pe pereți ca să micșoreze instantaneu camera și să dea impresia de aglomerare, am căutat să valorific zonele laterale care nu intră direct în aria vizuală și nu dăunează aspectului vizual al camerei.

Dressingurile din perete în perete sunt o soluție foarte bună, efectul lor fiind doar acela de micșorare a dimensiunilor camerelor respective, dressingurile cu uși glisante având, practic, aspect de... perete. Ideale sunt în situația în care se poate valorifica un perete lateral al camerei care are aspect de ”intrând” (cu adâncimea de aproximativ 60 cm) ce ar fi fost oricum destul de ”inabordabil” sub alte aspecte. Eu am procedat așa, reușind să ascund într-un astfel de dressing până și zona ”administrativă” (aspirator, masă de călcat, covoare etc.)! Ușile se închid și rămân camerele goale așteptând să fie amenajate și decorate după pofta inimii!

Din punctul meu de vedere, dormitorul a rămas singura cameră cu cei patru pereți liberi, lucru care mie mi-a plăcut dintotdeauna, deoarece consider că dormitorul trebuie să fie cât mai relaxant... Un pat, 2 noptiere sau o comodă mare și o noptieră (nu e obligatoriu să existe simetrie, iar o comodă este foarte bună pentru pijamale, lenjerie etc.), veioze, o banchetă în fața patului sau o consolă pe care poți așeza o fotografie, un tablouaș, o icoană..., o perdea frumoasă și ai făcut un dormitor de vis!
  ~ sursa http://www.elmueble.com/ ~
Pentru o sufragerie.. aici intervin și alte aspecte: este zona de relaxare, de stat la televizor, primire musafiri, ba chiar, dacă nu ai alt spațiu, aici poți practica gimnastică sau altceva, poate fi și loc de joacă, deci, în funcție de preferințele și nevoile fiecăruia, centrul sufrageriei poate fi lăsat liber sau nu. Formula clasică este să așezi canapeaua pe un perete și comoda TV pe celălalt. Sfatul meu este ca pe peretele pe care aveți televizorul să alegeți o comodă joasă și să nu ”mobilați” peretele în înălțime. Am văzut comparativ sufragerii cu specificele ”biblioteci” minimaliste care includ televizorul pe acest perete și micșorează destul de abrupt camera.

Dacă avem cărți și ținem la ele, mie mi-a plăcut și am pus în practică această soluție:
i love the light & high shelves to frame the window; i'd make a window seat or set good seating at the window however: i love the light & high shelves to frame the window; i'd make a window seat or set good seating at the window however
                                                                                                                 ~ sursa remodelista.com ~
Sau poate încadra o ușă, pe ambele laterale sau parțial, cum se vede în fundal. Ideea e să ieșim din convențional!
Collection - Heaven Scent - Laura Ashley - Country Livingroom: Collection - Heaven Scent - Laura Ashley - Country Livingroom 
                                                                                                         ~ sursa laura-ashley.com.au ~
Ca să rezolvăm și problema musafirilor la masă, cred că cel mai bine este să avem masă și scaune pliabile (ce pot fi depozitate)... În rest, fiecare își decorează după gusturi și preferințe... Dar nu uitați câteva elemente esențiale:
~ felul în care asigurați iluminatul interior: e bine să ne gândim nu numai sursa de lumină din tavan pentru iluminarea întregii camere, dar și la iluminare discretă în anumite zone ale camerei, pentru o atmosferă plăcută seara, aplicele de perete și veiozele dând o lumină caldă, odihnitoare...
yes: Ralph Lauren blue chesterfield - the use of light:
                            ~ elmueble.com ~                                                                                               ~ pinterest.com ~
~ ferestrele: mai precis, galeriile, draperiile, perdelele care înfrumusețează ferestrele și, implicit casa! Perdelele armonizează lumina de afară cu ambientul casei, îți dau o stare de veselie, de visare, de cochetărie, de căldură în plină iarnă, de lumină colorată în zilele reci și gri de noiembrie... tu alegi!
  kate Forman inspirations:
~ pinterest.com ~
~ centrul de comandă: da, ați citit bine J, am văzut asta pe Pinterest și mi-a plăcut foarte tare ideea!
Command Centre :)))):
       ~ sursa homehearthharmony.com ~
Practic, e locul unde se ține corespondența actuală, facturile de plătit, liste cu lucruri de făcut, agendă de notițe etc. Recunosc că, deși mi-a plăcut ideea, nu mi-am făcut așa ceva (având și birou) dar am în holul de la intrare o cutie poștală mare, de lemn în care țin diverse: plicuri de corespondență, presa cumpărată pe care vreau să o mai păstrez...  

Cam asta... dacă îmi mai amintesc ceva, voi mai scrie...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu