joi, 29 ianuarie 2015

”Jurnal de bord”
- Amintiri din calatoriile familiei mele în tarile arabe - 

(I)
E scris demult acest jurnal, în 2004, într-un caiețel, pe genunchi, din mersul mașinii. Mii de kilometrii pornind din România cu destinația finală Kuweit. Nu știu ce s-a mai schimbat pe parcursul anilor care au trecut, dar mă îndoiesc că parfumul Orientului și-a diminuat esența... Atunci am pornit spre o lume despre care nu știam nimic, de fapt, e ciudat cum pe Pământ suntem atât de mulți și atât de diferiți, iar dacă pleci spre ceilalți cu sufletul deschis și cu mintea curioasă să descoperi cine știe ce minunății, cu siguranță ai parte de acestea, cu siguranță îți îmbogățești sufletul, dar și cultura, este ceva ce mai greu ar putea fi descris în cuvinte, pentru că este ceva ce se simte. 

Noi nu am fost acolo ca turiști, nu prea am trecut prin zone turistice, am fost printre oameni obișnuiți, în zile obișnuite, ceea ce a dat tot farmecul aventurii, m-a ajutat să văd oamenii ”la ei acasă” și să înțeleg cum trăiesc. Voi încerca să redau paginile de jurnal scrise atunci, în câteva episoade, pe Cosas de Coco... Așa cum am scris atunci: impresii scurte, din fugă, uitându-mă în stânga și-n dreapta, dar și impresii mai profunde față de lucrurile care mi-au atras atenția în mod deosebit; cu unele completări pe care am zis că e bine să le mai adaug pe parcurs. Poze mai puține, pe atunci nu aveam aparat digital J

Recent, am citit ”Jurnal de bord” al lui Jean Bart - un scriitor cu suflet de pictor, 
pentru că felul în care descrie natura, locurile și oamenii pe care i-a întâlnit în călătoriile sale 
ca ofițer de marină, m-au făcut să retrăiesc ceea ce eu personal am văzut acolo, 
în țările arabe. de aceea, mi-am permis să folosesc câteva citate, 
ca și cum aș insera niște imagini în jurnal... 


26 august 2004
Bulgaria
Bulgaria mi-a făcut o impresie bună. Este o țară frumoasă și curată, cel puțin pe unde am trecut noi.. Infrastructura de șosele este bună, adică mie mi s-a părut că e mai bună comparabil cu România. Ne-a plăcut orașul Veliko Tarnovo (nordul Bulgariei), care are casele și bloculețele suspendate pe deal, și am trecut cu mașina prin tunele. Au multă rocă albă în relief și rocă galben-roșiatică, așa cum am văzut la Ierusalim, pe care o mai folosesc și la construcții. Munții Balcani sunt mari, masivi, acoperiți cu păduri, dar nu prea înalți. Multe-multe serpentine. Puțină populație!... Orașul Gabrovo are un stil arhitectural vechi, masiv, este străbătut de un râu și are câteva poduri interesante, multe statui mari și negre - frumoase.. Bulgarii nu se descurcă în altă limbă decât a lor... Am uitat să spun că Tarnovo a fost, cică, pe la 1200, capitala Imperiului Româno-Bulgar (Țaratul vlaho-bulgar, cum e denumit de istoricii români, 1185-1258), suntem neam de imperialiști care va să zică!  În rest, se vede influența geografică din sud (Grecia, Turcia..), deja intrăm pe alte tărâmuri - alt relief, climă, vegetație.
Binențeles că am prins și porțiuni de șosea... accidentată! Ce e frumos e că aici berzele au obiceiul să-și facă cuib pe turlele de la biserici! Care sunt diferite de ale noastre, spre sud au acoperișurile mai rotunjite, ca la moschee. 
Mi-e cald! 

Turcia 
Gata! Am ajuns în străinătate! La vamă, la întoarcere, e o coadă de zile mari! Am vrut să pozez deja prima moschee, dar a zis mama că o să mă satur de ele, așa că... Nu știu cum au reperat ăștia la graniță că suntem români... adică mama se postase pe un scaun la vamă (în mijlocul drumului)... 
Deja miroase a kebap! Mi-e foame! de-abia aștept diseară să pap! Turcii umblă cu milioanele de lire... Înapoi e o coadă incredibilă - kilometrii! Se întorc de la Olimpiadă (Jocurile Olimpice 2004, Atena). Super-autostradă! Și blocurile din orașe... noi și colorate. Pe zona europeană a Turciei era odată Imperiul Bizantin. Își fac turcii niște vile maaari!... Mă mir de unde au luat ai noștrii ”modelele”... Suntem pe autostradă. În dreapta e marea și orașul Selimpașa. Marea Marmara. Mai încolo, pe dreapta, turcii au un oraș în construcție (!) - și pe urmă îl vor ocupa! La ei cam așa se face, din câte-mi dau seama: întâi construiesc orașul/zona rezidențială sau ce e, cu tot cu infrastructura, serviciile aferente (grădinițe, școli, sedii autorități publice etc.) și apoi îl populează. 

Îmi plac minaretele alb cu turquoise; turcii construiesc încontinuu.

Am trecut podul peste Bosfor! Scrie apoi ”Welcome to Asia!”. Se vede cetatea Împăratului Constantin. Vapoare, iahturi etc. 

Mi-e un somn de văd triplu. E 18.35 și trebuie să ne cazăm și să începem să bântuim prin Istanbul. Cred că niște droguri în vene ne-ar trebui să rezistăm toate cele 7 zile până în Kuweit. Având în vedere că nu prea îți permiți să dormi nici ziua, nici noaptea - dacă vrei să vezi tot.

Pe o parte e Constantinopole, pe de alta e Istanbul. Dar acum ”tot” se numește Istanbul. 

”Pe două coline sunt așezate două orășele: unul turcesc și altul creștin, care se privesc
față-n față. Fiecare dintre ele cu obiceiuri, cu legi și credințe deosebite: 
două lumi diferite, vrăjmașe, care se dușmănesc de moarte, deși sunt unite sub aceeași soartă. 
Amândouă cu aceeași înfățișare sărăcăcioasă și tăcută, ca mai toate orașele din Orient: aceleași 
îngrămădiri de ziduri, căsuțe tupilate, încâlcite prin vițele stufoase, 
ascunse în umbra smochinilor înverziți și a platanilor bătrâni. 
Deosebirea e numai că pe una din coline strălucesc crucile poleite de pe turnurile 
bisericilor, în timp ce, de pe cealaltă colină, răsar lucind semilunele de pe minaretele geamiilor,
două credinți ocrotite de aceleași raze ale soarelui, de aceeași boltă 
a cerului pururea albastru.”

Autostrăzile cică sunt făcute de americani. Am ieșit din Istanbul. Ne îndreptăm spre Ankara. Binențeles, după o încâlceală pe cinste în oraș, că nu găseam ieșirea spre autostradă și erau mii de mașini.  



Un comentariu: