”Jurnal de bord”

- Amintiri din calatoriile familiei mele în tarile arabe - 

(IV)

Siria 

Am ajuns la granița cu Siria, când a venit la noi o româncă măritată cu un iordanian. În sfârșit! O gură de aer proaspăt! Parcă s-a luminat lumea! dacă se poate spune așa pe soarele ăsta. Ne-a explicat ce am avea de vizitat în Iordania, arabul ne-a spus că ei știu engleza, nu ca turcii, și sunt mai bine organizați. Aici la graniță îți cer ciubuc de la obraz. Numai TIR-uri, căldură și jeg. A venit și un șmecher arab cu o Toyota meseriașă. No comment, cu toate că aș avea ce comenta J... Eu cu frati-miu ne-am dus să ne chiorâm și să pipăim niște lămâi verzi într-un pom, niște smochini prăfuiți și rodii.

My GOD! Suntem la graniță la sirieni! Gata! Deja alt peisaj, altă arhitectură, alt landscape, palmieri etc. Într-adevăr parcă par mai organizați. Cu engleza stau cam la modul comic. Pe diverse bannere scria: ”desinfect your shose”, “my brother traveller”, “medicol center”. Am văzut deja o “lady” acoperită cu un fel de parașută neagră, că rochie nu e! Oricum, costumată așa, mai degrabă aduce a strigoi decât a ființă omenească. Cică sunt comuniști printre ăștia, nu prea înțeleg cum... Ce mașini au!

După dealuri de pietroaie albe, de ziceai ca ai ajuns pe Lună fără rachetă, am trecut în câmpuri cu pământ roșu, măslini cu miile, oi în turme și faimoasele motociclete gen cărucioare cum vedeai la TV, supra-încărcate cu tot felul de mărfuri..

Oamenii ăștia par că lasă construcțiile neterminate, după ce că sunt urâte. Materialul de construcție e calcarul, deci culorile sunt alb, alb-gălbui, galben-roșiatic. Și atât - că nu le mai vopsesc. Fără acoperișuri. Complet anoste. Mulți motocicliști, câte doi pe o motocicletă și o grămadă de camioane și camionașe care transportă orice, încărcate până la refuz, în echilibristică. Și la radio au trecut pe muzică arăbească! Ăștia nu par a avea geamuri la locuințe și, neavând probabil nici gaz, n-au aragaz, așa că au niște cuptoare – cred – din lut gălbui, mari ca niște căpițe de fân. Foarte interesante în opinia mea, de gurmandă.. Pe stânga și pe dreapta e țara fisticului. Livezi întregi.

Nici n-ai ce să pozezi – orașele, dacă se pot numi așa, sunt nasoale, ai zice că nu stă nimeni în locuințe. Nu tu perdele, ceva, orice. Am trecut pe lângă o reprezentanță Dacia. Aici sunt multe Dacii. În Turcia erau multe Renault-uri cu fețe de Dacia. Am dat de un mare oraș industrial, Homs, cu blocuri și toate cele. Îl ocolim. În Siria sunt multe panouri publicitare comparativ cu Turcia, unde nu am văzut mai deloc. Cultul personalității la ăsta care conduce țara, președintele. A fost tatăl și acum e fiul. Sunt statui, poze și tablouri cu el peste tot: autostrăzi, orașe, mașini, magazine. 

Am poposit la Damasc – faimosul Damasc, capitala Siriei. Aglomerat, dar nu imposibil ca la Ankara. Sirienii nu privesc decât înainte pe stradă, claxoane... n-au nici o treabă. Nu contează că e roșu, că sunt pietoni care ar vrea să treacă, asta-i treaba lor! se strecoară printre mașini. Noi am trecut străzile doar în pas alergător. Ne-am cazat la un hotel mare, care arată de 5 stele, dar camerele nu au mai fost îmbunătățite de mult timp.  

Am ieșit la plimbare pe străzi, inclusiv pe străzile cu magazine. Puhoi de lume, lume arabă pestriță! Diferă cârpele alea pe care și le pun în cap – cele cu pătrățele roșu cu alb, altele albe etc. ”Rochiile” iară sunt diferite, unele lungi, albe, altele deasupra gleznei, din alte culori, cu sandale în picioare, papuci, pantofi. Diferite tipuri în funcție de proveniență. Sunt și arabi sudanezi, am văzut și unele africance, grase, negrese, cu rochiile lor specifice, viu colorate. Și unii africani cu tichiuțele lor pe cap. Tipele sunt și genul european îmbrăcate, dar și cu baticele lor și, binențeles, grupulețe de “lilieci” negri. Unora li se văd doar ochii și, ca și cum nu era de ajuns, au mănuși negre. Mulți sunt îmbrăcați gros, mai ales ele, în concepția noastră nefiind cazul... dar căldura e plăcută și suflă și vântul. 

Magazinele sunt incredibile! Pantofării, sandale, haine, sticlărie, aur, parfumerii – fiecare are exces de exemplare dintr-un produs (sute de pantofi etc.). Culori frumoase, materiale superbe, lux, specificul arăbesc cu mărgeluțe multe, colorate. Au bani arăbeții cât cuprinde! Mirosuri de parfumuri pe stradă! Ele au numai haine scumpe pe ele, îmbrăcate super! fardate, parfumate. 

În fundal se vede un deal foarte pitoresc, unde cică sunt cartierele sărace ale lor, seara e o feerie, nu știu ce a ieșit în poză. Luminile colorate, un fel de peșteri, luminate spre vârf, cel puțin așa părea de jos. Foarte interesant! Arabii sunt săritori, te ajută, te îndrumă, foarte amabili, deschiși, orice arăbete cât de amărât știe engleza! Mare lucru, după negureața din Bulgaria și Turcia! Cei mai interesanți mi s-au părut arabii îmbrăcați în alb, cu cârpă albă pe cap, care merg pe stradă drepți, cu un aer important, cu țigara în sus și mărgeaua în mână, ca niște businessmen. 

Cam așa arată ziua dealul cu suburbii al Damascului, cel care seara se vede feeric 

Sursa: Globerovers - unde se mai pot vedea câteva minunății din Siria, inclusiv ceea ce văzusem eu mai devreme și credeam că sunt cuptoare, casele Beehive, de care mai citisem odată că au devenit locații de turism rural (specifice mai multor țări, ca Irlanda, Turcia..), se închiriază și se poate locui în ele pe perioada vacanțelor J. Foarte interesante ca și construcție, în Siria sunt făcute din cărămizi de lut, cu paie și nămol (ca la noi), pereții groși cu rol de izolație termică, la fel ca și forma specială a acestora. 

Fiind ziua lui tata ne-am dus la o așa-zisă terasă cu mesele în stradă, unde am mâncat șaorma excelentă (se zice că aici se mănâncă cea mai bună șaorma din lume, și, credeți-mă, n-are legătură cu ce există în România), câte o stacană de 1 l de suc, pe care ți-l făcea acolo, în funcție de fructele pe care ți le alegeai. Noi am ales portocală cu pepene galben și banană. Mama a mâncat diferit, ceva foarte bun, la farfurie, dar mi-e lene să mai scriu ce. Maioneza e albă, acrișoară, cu gust puțin de smântână, frati-miu zice că se numește ayran, dar nu știu dacă era chiar ayran. A venit mai târziu și o echipă de fotbal, îmbrăcați în albastru, să mănânce șaorme. La un fel de cofetarie am cumpărat înghețată la păhărel cu frișcă deasupra. Eu am primit bonus 2 pișcoturi! Super bună înghețata, dar eu deja am trecut la clanul grașilor! Sunt rotundă din cap până în picioare! Pe străzi se aude muzică arăbească, ocazie cu care am aflat că Guță, regele manelelor, și Daniela Györfi au plagiat o melodie arăbească ca să scoată superhitul verii! Am văzut și o discotecă, sunt localuri în care am văzut numai bărbați! Pompau la narghilele! Se uită la mine fără nici o aplecare! Și din față și din spate. Unul mi-a zis ceva, dar... Mama zicea că te dezbracă din priviri, la care eu i-am spus ca au imaginația exersată să ghicească ce e sub parașutele alea negre! Oricum, unele arăboaice sunt frumoase rău! Cel puțin la față. Și trăite bine. Unele, care-s religioase, par foarte pure din priviri, sfioase, cum sunt călugărițele la noi.

Frati-miu a umblat cu limba de un cot după toate tipurile de mașini, care arată de zici că-s pentru giganți: merțane, lexus, mercury, ford, mașini vechi americane, late și lungi. S-a pozat cu un Cadillac cu tapițerie roz din '56, de care a condus Marilyn Monroe. La ăștia mai toate mașinile sunt turbo, înăuntru zici că sunt apartamente, așa sunt de spațioase (lucru foarte normal, deoarece trebuie să parcurgă cu ele chiar și sute de kilometrii prin deșert). Sunt magazine speciale de rochii de damă arăbesti, de lux, cu tot felul de țesături și broderii scumpe. Oricum, ceea ce am văzut noi e o mică parte. Îmi imaginez în ce lux trăiesc arăbeții bogați. A nu se înțelege că per ansamblu orașul este luxos, că nu e. Dar, ca o concluzie, are un farmec și un parfum deosebit, forfota multi-coloră și lumea pestriță, amestecată din toate neamurile, istoria!, personalitatea proprie arabilor și stilul lor de viață, conturează un oraș foarte plăcut și interesant.  

30 august – Sf. Alexandru: Ziua lui tata și frati-miu. Am dormit buștean azi noapte și fără aer condiționat. Clima este bună. Dimineața ăștia n-au fost prea darnici la breakfast, în schimb eu mănânc măsline cât cuprinde. Binențeles că au alt gust. Cred că până ajung la noi își pierd gustul pentru că le țin în apă! prea mult. Am fost să ne luăm șaorma la pachet pentru drum și acum stau numai cu gândul la ea! Azi dimineață arătau la TV un reportaj legat de situația complicată dintre evrei și arabi, dar era subtitrat în engleză numai pe alocuri, când vorbeau arabii. Le dădeau interviu la copii, în special. Pe un copil mic arab, de vreo 6 ani, îl întrebau ce e aceea o mașină aruncătoare de pietre. El a răspuns că aruncă cu pietre în oameni și în acoperișurile caselor, și când trece, ei se duc în baie pentru că e singura care are acoperiș din beton. Cine aruncă cu pietre? Evreii. ... Și altele de genul acesta.

Am văzut și kuweitieni, se pare că ei sunt un fel de americani ai arabilor. Un fel de high-class. Par ceva mai aroganți...