miercuri, 13 februarie 2013

Sunt mămică de delfin :)


În sfârşit, e gata primit şi înrămat Certificatul de adopţie pentru unul din delfinii din marea noastră, din iniţiativa Mare Nostrum, un ong bine-cunoscut din Constanţa, foarte activ, cu oameni cărora le pasă :)

Pentru o sumă mică de bani (importantă din punctul meu de vedere..), am adoptat pentru un an un delfin căruia am putut să-i dau şi nume, îl cheamă Nectarie (după sfântul drag mie)! E pe undeva, prin Marea Neagră şi, în primul rând, i-am spus să aibe grijă pe unde se plimbă, să se ferească de plasele pescarilor, pentru că banii strânşi prin acest frumos proiect iniţiat de Mare Nostrum vor fi utilizaţi, printre altele, şi pentru achiziţionarea şi montarea unor dispozitive acustice (ADD) care să îi îndepărteze pe delfini din plasele pescarilor, deoarece au constatat că aceştia mor în principal din această cauză ...
Totodată, vor utiliza donaţiile noastre pentru colectarea datelor privind apariţia şi modul de viaţă al delfinilor în apele noastre :), precum şi pentru monitorizarea unor capturi accidentale sau a unor delfini eşuaţi pe litoralul nostru.

Delfinii de la noi au şi un site special creat pentru ei, cu informaţii despre ei şi despre cum îi putem proteja!

Dacă doriţi şi voi să ajutaţi, accesaţi link-ul de mai jos:
http://www.marenostrum.ro/ro/comunicate-de-presa/comunicate-de-presa/adopta-un-delfin-57878.html



 

luni, 11 februarie 2013

Un fluture de lumină a plecat

Odată am visat (de fapt am văzut) că sunt o fiinţă de lumină cu aripi de lumină. Şi imediat după asta m-am gândit că toţi oamenii sunt în esenţă lumină. Mulţi sunt fluturi de lumină.

Sonia era cea mai bună prietenă a mea din Africa. Desigur că în Africa nu mai am nicio prietenă şi deci ea era "cea mai bună" prietenă din Africa :). Dar Sonia a trebuit să plece. Unii fluturi de lumină sunt prea sensibili, prea fragili, şi lumea asta e prea dură pentru ei.

Rămân amintirile şi mai ales rămâne acel sentiment frumos pe care îl aveam (se cheamă "prietenie") când vedeam că am primit mesaj de la Sonia, pe sms sau e-mail. Şi când mă pregăteam, înarmată cu English dictionary online şi Google translate să-i raportez povestea vieţii din ultima săptămănă sau din weekend :)

În Braşov, oraşul preferat


Good bye, Sonia!.. I've wished you could have stayed more