joi, 23 octombrie 2014

Vâlcea în octombrie (III) 

Mănăstirea Bistrița, Mănăstirea Arnota și Cheile Bistriței 


Parcul Național Buila-Vânturarița este cel mai mic parc național din România, situat în sudul Munților Căpățânii, cuprinzând creasta calcaroasă a masivului Buila-Vânturarița, deci întâlnim tot relief carstic, ceea ce dă spectaculozitate zonei. Cum ajungem acolo? La întoarcere din Horezu, spre Râmnicu Vâlcea, te abați din drum spre stânga către satele Costești, Bistrița, și la poalele Muntelui Arnota se află frumoasa Mănăstire Bistrița, iar deasupra ei se vede în toată măreția lui muntele, care este tăiat de o carieră de calcar, pe munte aflându-se cocoțată Mănăstirea Arnota, iar jos, imediat în dreapta Mănăstirii Bistrița, pornește un drum forestier ce trece prin Cheile Bistriței - cele mai înguste chei în calcar din țară.    
Mănăstirea Bistrița, ctitorie a boierilor Craiovești, datează din jurul anului 1490, fiind refăcută mai târziu cu sprijinul lui Neagoe Basarab. Aici se află moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, aduse de la Constantinopol. 
 
Din ctitoria Craioveștilor se mai păstrează și astăzi bisericuța Bolniței (1520-1521) 
Prin spate, urcăm pe munte, spre Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul (Peștera Liliecilor) - pe care nu am vizitat-o, de regulă se vizitează cu ghid și trebuie să fie cel puțin 4 persoane, dar drumul până la ea merită!  
În jos, se văd cheile și râul Bistrița
Mănăstirea Bistrița văzută de pe munte 
Drumul spre Mănăstirea Arnota este foarte frumos, este pietruit, numai serpentine și trece prin cariera de piatră
Mănăstirea Arnota, ctitorie a lui Matei Basarab (1633-1634) 

La sfârșit, coborâm în vale și ne aventurăm pe Cheile Bistriței, drumul fiind în construcție pe alocuri
Pe acolo am coborât J
 Sus, spre Peștera Urșilor
O liniște atât de plăcută ca într-un templu și o frumusețe deosebită în Cheile Bistriței! Muntele de piatră, râul foarte curat și limpede, pădurea în toate nuanțele de verde-galben-ruginiu, mușchiul și iedera luxuriante pe pereții ce străjuiesc drumul, îți venea să stai acolo toată ziua... 
Soaaareeeee!  

Din traseu a făcut parte și faimosul Muzeu al Trovanților, pe partea dreaptă a drumului spre Râmnicu Vâlcea, când ieși din Costești - mie mi s-au părut niște bule mari care ies din cariera de nisip și apoi cad la poalele dealului, probabil din cauza eroziunii, fiind prea grele J
Ultima oprire, care nu era în plan, am făcut-o la Băile Govora - surprinzătoare. Chiar dacă există în Govora superbe clădiri vechi din perioada înfloririi sale, ele nu sunt abandonate de tot, ci îngrădite și prezervate în acest fel, în așteptarea vreunui investitor. Stațiunea merită, are un specific aparte pentru sănătate și este și frumoasă, cel puțin eu așa am văzut-o în razele soarelui de toamnă. Iar nota de plată la restaurantul Cascade din centru a fost și mai surprinzătoare (27 lei - 2 persoane) 
În parc
Arhitect E. Doneaud - Ingineri constructori A. Puklicky și N. I. Brătescu (1914)
 
 
Cam asta e povestea de weekend din această parte a Olteniei (Vâlcea şi Gorj), unde cu siguranță mă voi întoarce, pentru că au rămas multe de văzut.. dar și de revăzut! 


miercuri, 22 octombrie 2014

Vâlcea şi Gorjul în octombrie (II) 

Mănăstirea Hurezi, Mănăstirea Polovragi, Peștera Polovragi și Cheile Oltețului


Mănăstirea Hurezi - sau Horezu, este poate cea mai impunătoare mănăstire dintre cele pe care le-am văzut la noi din țară, așa mi-a rămas imaginea de dățile trecute și așa am redescoperit-o și acum, cu zidurile ei de piatră, cu un aspect auster din exterior. Este considerată cea mai reprezentativă construcție în stil brâncovenesc, iar denumirea îi vine de la... huhurezi, binențeles J
Biserica cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena 

  
Aripi de înger
Horezu - renumit pentru ceramică
Mai departe, pe drumul spre Târgul Jiu, intrăm deja pe teritoriul judeţului Gorj şi ne abatem dreapta spre muntele Piatra Polovragilor, unde se află Mănăstirea Polovragi, în localitatea cu același nume și unde este poarta de intrare spre Cheile Oltețului.
Mi-a plăcut bisericuța veche din spate - Sfântul Nicolae ("bolnița"). Se vede icoana Sfântului Nicolae, de la intrare
Drumul pe lângă gardul de lemn al mănăstirii, prin spate, duce spre Cheile Oltețului.
Relieful este carstic, corodat de apă și de vânt, care au dat naștere unor forme spectaculoase, cu înălțimi considerabile, pe care ai ocazia de-a lungul drumului să le vezi și de jos și de sus, inclusiv râul care se insinuează printre ele. Cheile au o lungime de 2 km, între Muntele Parâng la stânga și Muntele Căpățânii la dreapta și face parte din Situl Natura 2000 "Nordul Gorjului de Est".
Peștera Polovragi, cunoscută cred pentru toată lumea, are niște locuitori mai aparte, liliecii, protejați binențeles prin lege, pe care ghida peșterii (un îngeraș cu chip de om) îî cunoaște după nume, după familii, ba chiar după funcțiile pe care le au câțiva dintre ei. Toți trec prin sesiuni foto cu fiecare grup de turiști, dar sunt deja obișnuiți. Aici îl putem vedea pe... Zemi (de la Zamolxe), cel care are misiunea și de a patrula prin peșteră, se vede cum își flexează picioarele - se mai antrenează, să nu amorțească.   
Mai departe, printre chei
Binențeles că am coborât acolo, jos
O cascadă și alte câteva vederi minunate
Ce spuneam de obiceiurile zonei? De dimineață, când am plecat către Polovragi, ne-a întâmpinat o mireasă frumoasă cu ulciorul cu care ieșise în ziua nunții "la udat" în sat! Le-am urat "Casă de piatră, fericire, copii sănătoși!".. cu emoțiile de rigoare J