joi, 24 aprilie 2014

Pădurea magică


În prima zi de Paște, după atâtea zile ploioase, salutul matinal al panseluțelor de la balcon a anunțat sooaaree! și o zi superbă, așa că am plecat într-o excursie prin pădurea din spatele casei. Am avut parte de o plimbare magică, pentru că se creaseră mai multe mlaștini după ploaie, vegetația era fantastică, păsările cântau, broaștele "fluierau", căprioarele ieșiseră ca de obicei pe câmp, verdele era orbitor, parcă erai într-o poveste! 
O remarcă, totuși: cizmele de cauciuc nu mi-au fost de niciun folos pentru că cerbul-lopătar (la propriu lopătar) care este Kim, nu știa să meargă prin apă decât împrăștiind-o în toate părțile și udându-mă din cap până-n picioare! 
 
Pe jos, florile de leurdă s-au așternut ca un covor parfumat, nu aveai cum să calci prin pădure decât pe alei pentru că în rest, cât vedeai cu ochii, era totul alb 




  
 

Pe curând!






2 comentarii: