marți, 23 octombrie 2012

Culoarul Rucăr - Bran

...sau Bran - Rucăr, depinde din ce parte vii :)

Speram toamna aceasta sa prindem un spectacol al naturii de octombrie, cu nuanţe vesele de galben-portocaliu-roşiatic.. Vara s-a prelungit însă într-o veritabilă lună august-octombrie, cu soare plăcut şi zile luminoase şi încă nu se văd semne că ar veni acele zile de noiembrie gri cu ploaie. Nicio problemă! Mai aşteptăm.

Între timp, şoseaua ce şerpuieşte prin culoarul Bran - Rucăr ne-a dezvăluit peisaje grandioase, în nuanţe de verde, puţin îngălbenit pe alocuri, cu o trecere interesantă de la asprimea înălţimilor din Fundata, unde poţi ghici iernile grele, la căldura dealurilor dinspre Rucăr, până la Târgovişte. 

Din Moeciu spre Fundata mergi flancat de două lanţuri muntoase, munţii Bucegi în dreapta şi masivul Piatra Craiului în stânga. 
Depărtări.. 
 Coborâm pe partea cealaltă a muntelui, ca să mergem spre Rucăr..
 Ne întâmpină grupuri statuare cu chef de petrecere
 În depărtare, masivul de piatră străjuieşte comuna Dragoslavele.. Noi mergem spre mănăstirea Nămăieşti.
 Vaci rutiere, ceva mai mari decât maşinuţa mea
Mănăstirea Negru Vodă de la Cetăţuia - foarte sus, în dreapta. Merită vizitată, cu condiţia să ignoraţi 'populaţia' de la poalele dealului..
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-cetatuia-negru-voda-67995.html

2 comentarii:

  1. Chiar daca n-ati prins culorile toamnei, culoarul Rucar-Bran tot pitoresc a ramas. Ati avut o calatorie pe cinste!

    RăspundețiȘtergere