joi, 17 aprilie 2014

Simfonia lalelelor - Pitești 

Sâmbăta trecută am fost la Pitești special pentru 'Simfonia lalelelor' și ca să-mi revăd eu o veche prietenă. M-a impresionat atât de mult felul în care primăria a organizat evenimentul dedicat lalelelor și florilor în general, frumusețea orașului (centrul pe care l-am vizitat) încât, cu toate că a plouat încontinuu, ne-am simțit excelent și am umblat până după-amiaza târziu! 

Se vede că piteștenii sunt mari iubitori de flori și se mândresc că locuiesc în "orașul lalelelor", pentru că, cel puțin în centru unde ne-am plimbat noi, grădinile și spațiile publice erau pline de lalele, narcise, flori de nu-mă-uita, la geamurile restaurantelor, cofetăriilor, erau coșuri cu flori, ce mai, toată suflarea era în sărbătoare! Clădirile vechi din centru - clădiri istorice și cu o arhitectură deosebită erau renovate, bistrouri frumușele unde ți-era mai mare dragul să mănânci sau să stai la o cafea, mi-a plăcut Pitești-ul! Nu e departe de București, cam 1h 1/2 (dacă pui și traversarea Bucureștiului - îh!) și de acum vom veni în fiecare an. Sunt 2 evenimente de fapt pe care am pus ochii în Pitești: Simfonia lalelelor în luna aprilie și Festivalul Național de Muzică Lăutărească 'Zavaidoc' cam în luna octombrie. 

Dar să lăsăm fotografiile să vorbească de la sine:
La pas, printre zecile de standuri de flori proaspete și frumoase

De-a lungul clădirilor renovate cu arhitectură veche (teatru, Curtea de Apel, magazine, Primăria...)
Reclamă.... 
Cu ocazia evenimentului, te poți căsători!
Flori, flori, flori 
 

Statuia lui I.C. Brătianu cu porumbel în cap J. În spate se vede Muzeul Județean Argeș. Iar pe partea dreaptă e un bistro cu specific italian unde am mâncat noi.. 
 
  Ceva detalii de la bistro.. 
 
 
Și câțiva împătimiți de-ai șahului
Mi-a plăcut tare mult fata aceasta, de la care am cumpărat două feluri de miere de mană, de foioase și de brad, și care era așa de fericită că trăiește la țară, că se ocupă de apicultură și că poartă un frumos costum tradițional (cu piese de la bunica), încât nu puteam decât s-o... fericesc J
 Meșteșugari!
Povestea cuierului din spate (prețul n-are rost să-l menționez :))))
La taifas
Zâmbet de femeie frumoasă... cu ii și tot felul de porturi tradiționale la fel de frumoase! 
Lui i-am oferit o cafea de la Mc Donald's pe care o obținuse Lizica bonus (în urma criticilor aduse celor comandate inițial), dar m-a refuzat cu o îmbrațișare J
 Clovni pentru copii
Parcul de lângă Biserica Domnească Sfântul Gheorghe
 
Lalele! Florile mele preferate!

La revedere, Pitești! 

PS: Apropo, ce-am cumparat eu, de la o profesoară a Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, un ștergar brodat de o elevă, doamna profesoară povestindu-mi cum copii apreciază foarte mult banii câștigați astfel și m-a invitat să vin într-o sâmbătă că ei sunt la școală și au tot felul de lucrări expuse, ceea ce vă sfătuiesc și pe voi J 



3 comentarii:

  1. Am savurat postarea ta din toata inima. Excelente poze si comentarii! Parca m-am plimbat cu tine prin Pitesti: :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Vai ce de lalele! Nici nu stiam ca Piteştiul e atât de frumos iar felul în care povesteşti tu are ceva magic! Miere de mană...buuun! Abia aştept să ajung pe undeva pe la munte să cumpar şi eu, e preferata mea :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, am constatat ca exista o diferenta clara de gust intre cea de foioase si cea de brad, eu o prefer pe cea de brad :)

      Ștergere